Creatura care nu avea ce căuta în România, cauza unui „masacru” în Deltă

de: Cojocaru Cristian
29 04. 2022

Creatura care este tot mai des întânită în România, mai ales în Delta Dunării, face un adevărat „masacru” în fauna locală.

Animalele originare din Asia și Africa, se pot regăsi și în Delta Dunării. Șacalii, pentru că despre ei este vorba, continuă să se înmulțească în regiune. Potrivit specialiștilor, acest prădător ucide căprioarele din Deltă.

Totodată, mai multe specii de păsări care aleg să își construiască cuibul pe sol, cad pradă, de asemenea, în fața acestor animale. Acesta este motivul pentru care autoritățile locale sunt determinate să reducă numărul șacalilor din zonă.

Vânătorii din zonă au luat la pas zona Enisala, situată lângă Lacul Razelm după ce localnicii au afirmat că șacalii au ajuns să dea târcoale gospodăriilor în timpul nopții. Astfel, fiarele sălbatice le omorau animalele din gospodării.

„Ne mănâncă găinile, mieii, caprele, viţeii şi aşa mai departe. După cum v-am zis, a scăpat de sub control”, declara un vânător.

Acești prădători se adaptează foarte ușor la condițiile de mediu, astfel că Delta Dunării a fost cel mai prielnic loc pentru a se înmulți. Vânătorii care au participat la anihilarea acestora, au putut găsi atât urmele lor cât și resturi de animale.

Creatura a ajuns în România de pe teritoriul Rusiei

Vidrele, animale protejate au căzut, de asemenea, pradă șacalilor. În anul 2005 erau zăriți primii șacali de la noi din țară. Aceștia au ajuns pe teritoriul României din stepele Rusiei, din Asia. Ulterior, exemplarele mai puternice au reușit să se răspândească în Câmpia de Vest.

Mai multe exemplare au explorat teritorii din Suceava, Maramureș și chiar Brașov. Șacalul nu are un prădător natural și astfel a reușit să atace populațiile de căprioare și iepuri sălbatici, potrivit ecologiștilor.

Căprioarele din Delta Dunării au dispărut încă din anul 2014. Potrivit specialiștilor, numărul șacalilor ajungea în anul 2018 la 10.000, însă numărul acestora ar putea fi și mai mare. În cadrul vânătorii, doar 19 exemplare au fost împușcate.